Skip to main content

Metode moderne de instruire a persoanelor cu deficiențe de auz și vorbire

Este evident că în societatea de astăzi trăiesc alături de noi numeroase persoane care, din diverse motive – fie ele de ordin ereditar, post-traumatic, dobândit sau cauzate de factori de mediu – se confruntă cu anumite dizabilități. În Republica Moldova, numărul persoanelor cu dizabilități fizice depășește 15.000 și este puțin probabil ca această cifră să scadă în viitorul apropiat.

Departamentul Organizatoric și Tehnic al Uniunii Conducătorilor Auto din Republica Moldova, în colaborare cu Centrul Republican pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități, a elaborat o informare privind drepturile și facilitățile existente în țara noastră pentru persoanele apte, din punct de vedere medical, să conducă autovehicule din categoria B. În cadrul cursurilor de instruire auto, elevii sunt familiarizați cu excepțiile din Regulamentul Circulației Rutiere, aplicabile conducătorilor cu dizabilități – precum anumite semne și marcaje, care nu li se aplică, sau cerința de a conduce vehicule special adaptate (cu comandă exclusiv manuală, semnalizare specială etc.).

Totuși, există o categorie de persoane rar abordată în dezbaterile privind siguranța rutieră: persoanele cu deficiențe de auz și vorbire. Acești oameni fac parte din societate și au aceleași drepturi la o viață activă și independentă.

Din păcate, în ultimii ani, vedem tot mai rar vehicule cu semnalizare specifică, pentru șoferi cu deficiențe de auz. Nu pentru că ei nu ar exista, ci pentru că, cel mai probabil, nu dispun de resursele necesare pentru a urma o școală auto sau pentru a-și procura un automobil.

Uneori, totuși, tineri cu astfel de deficiențe se adresează școlilor auto. Din păcate, nu toate școlile acceptă cu deschidere aceste solicitări, știind că instruirea lor necesită eforturi suplimentare. Cei, care au avut astfel de cursanți cunosc dificultățile: comunicarea în clasă este dificilă, instructorul trebuie să recurgă la gesturi, mimică și chiar interpret specializat în limbajul semnelor. Mai complex devine totul în timpul lecțiilor de condus: cursanții nu aud instructorul, nu aud motorul, nu aud sunetele străzii (sirene, claxoane etc.). Instruirea lor devine un adevărat provocare pentru orice instructor auto.

Inovație europeană: SMART ASSISTANT MONITOR (SAM)

Tehnologia vine însă în sprijinul acestor oameni. În primăvara acestui an, o delegație a Uniunii Conducătorilor Auto din Republica Moldova a participat la Forumul Internațional al Școlilor Auto de la Praga, unde a făcut cunoștință cu un proiect inovator francez – SMART ASSISTANT MONITOR (SAM).

Este vorba despre un dispozitiv vizual, amplasat în câmpul vizual al cursantului, care transformă comenzile vocale ale instructorului în simboluri vizuale clare. Pe bordul mașinii se montează un monitor LCD, care afișează în timp real comenzile – de exemplu, la comanda vocală „Virăm la stânga”, pe ecran apare o săgeată orientată spre stânga. Sistemul poate reda peste 150 de comenzi vizuale: schimbarea benzii, activarea semnalizării, frânare etc.

Avantajele SAM

  • Instructorul nu trebuie să recurgă la gesturi sau explicații suplimentare – SAM preia comanda vocală și o afișează imediat.

  • Cursantul rămâne concentrat la drum, fără a fi nevoit să citească de pe buze.

  • Reacția elevului este rapidă și corectă, întrucât comanda este primită clar, direct în fața lui.

  • Sistemul recunoaște comenzile vocale în mai multe limbi și funcționează cu ajutorul microfoanelor amplasate în interiorul mașinii.

  • Repetarea corectă și sistematică a comenzilor formează abilități stabile, esențiale pentru un condus sigur.

Tehnologii suplimentare

În curând, sistemul va permite proiecția comenzilor direct pe parbriz, în fața cursantului. SAM este dotat și cu microfoane externe, capabile să detecteze sunetele vehiculelor cu regim prioritar (pompieri, ambulanță, poliție) de la o distanță de până la 800 de metri. Cu o bază de date internațională, ce cuprinde peste 1500 de tipuri de sirene, SAM poate avertiza șoferul despre pericole iminente, de exemplu: „Autovehiculul cu pompieri se apropie din stânga – acordați prioritate!”.

Acces și viitor

În prezent, autoritățile europene examinează posibilitatea de a permite conducerea profesională și persoanelor cu deficiențe de auz – un pas revoluționar în domeniul drepturilor omului. Cu un astfel de echipament, un șofer cu dizabilități ar putea conduce chiar și vehicule comerciale.

Totuși, un set complet SAM costă aproximativ 2900 de euro, iar în Republica Moldova este greu de imaginat o școală auto care să poată implementa un asemenea proiect fără sprijinul sponsorilor sau investitorilor. Deocamdată, sistemul nu este disponibil în limba română sau rusă, dar acest aspect este deja în proces de soluționare.

SMART ASSISTANT MONITOR este o dovadă clară a modului în care Uniunea Europeană sprijină inovația în slujba umanității, deschizând noi orizonturi pentru incluziune și egalitate.

Material oferit de Președintele Consiliului Central al Uniunii Conducătorilor Auto din Republica Moldova, dl Oleg Cojocaru